Zilele DANS și ZEN:

18 – 25. mai

Zilele-DANS

Marianne Kaiser artistă dansatoare din Elveția (Zürich), în fiecare zi va susține programe în capela Posticum, în limba engleză. În caz de nevoie, asigurăm traducere.
Vor fi o gamă largă de programe pe paletă. Vom avea începând de la dezvoltarea mișcărilor și al ținutei, de la TAI CHI la toate tipurile de dans, care pot fi practicate în pereche și de-sigur și în solo. Artista ne va prezenta și dansuri ritmice, ca cele din America de Sud (bolero, salsa, samba și multe altele), sau forme mai clasice, ca și swing și valsul. Cu siguranță, și tango va fi regăsit.

Grupuri, grupuri de prieteni, sau persoane cu disabilități cognitive (cu însoțitor) pot participa în baza unor înțelegeri prealabile și înainte de amiază (în afara programului).

Dansul nu este doar mijlocul de afirmare al corpului, dar este și vindecătorul sufletului, spune Marianne Kaiser. Artista dansatoare din Elveția îi așteaptă pe toți cei care sunt în stare șă uite timp de o clipă de propriile blocaje, și să își deschidă inima.

Programele se vor desfășura între 18-24 mai, ZILNIC două ocazii pe zi, după cum urme-ază:

• 17:00 – 18:25
• 18:35 – 20:00

Oricine poate participa la programe, chiar și la ambele ocazii din aceeași zi, în funcție de locuri, indiferent de vârstă.
În 21 mei, SÂMBĂTĂ, între orele 16:00 – 18.00 Marianne Kaiser va oferi program doar tinerilor (14-18 ani), de la salsa ls vals, singur sau în pereche.
În 22 mei, DUMINICĂ, între orele 10:00 – 12:00 TAI CHI – ORĂ DE DANS ȘI RUGĂCIUNE susținut de artista dansatoare și al maeștrilor zen.

INFO: programele sunt cu participare gratuită, participanții vor sprijinii Posticum
prin donațiile voluntare.

Invitatul nostru este Niklaus Brantschen călugăr iezuit și maestru zen (Elveția, Bad Schönbrunn/Zug), și Peter Terness, profesor doctor și profesor zen (Germania, Heidel-berg).

ZILNIC, între 18 – 24 mai (excepție sâmbătă-duminică):
• 7:00 – 08:00 meditație-zen
• 18:00 – 20:00 servirea unui ceai, posibilitatea unor discuții personale
• 20:00 – 20:30 meditație-zen
Cei care se vor caza la Posticum, vor avea ocazii multiple pentru meditații în cursul zilei, de asemenea pentru a solicita discuții personale.
SÂMBĂTĂ (21 mai):: 18:00 – 20:30 introducere în zen (instrucțiuni în teorie și practică).
DUMINICĂ (22 mai): 10:00 – 12:00 dans Tai Chi, zen și rugăciune.

Peter Terness fiind născut în Timișoara, cunoaște limba română și maghiară. Niklaus Brantschen vorbește în germană și engleză, asigurăm traducere.
Pe cei, care doresc să afle mai multe despre zen, vă așteptăm cu drag la Posticum! Zen a adus LINIȘTEA în Posticum. Zen este o cale spirituală, fiind peste dogme și filosofii.
“Zen nu este o religie, zen nu este o școală de filosofie, deoarece nu e teorie, cu atât mai mult, accentul cade exact pe ordinul de viață. Ce ne învață zen, este tocmai tot ce e cât mai larg, cât mai liber.”– Hamvas Béla

INFO: programele sunt cu participare gratuită, participanții vor sprijinii Posticum
prin donațiile voluntare.